O critica destul de acida la prostia cotidiana.Ganduri si urme in nisip..

Ca urmare a unei semi-discutii purtate astazi, ma gandesc sa astern pe hartia asta digitala gandurile & parerea mea despre adevar si minciuna.

So minciuna: teoretic este opusul adevarului, deci ultimativ un lucru rau. Sooo… minciunile pe care le spunem pt a proteja oamenii pe care ii iubim sunt ultimativ ceva rau ? depinde. Depinde de perspectiva pe care o aia asupra a ceea ce determini tu ca fiiind adevar si ce ca fiind minciuna. De ce ? Pt ca pana la urma linia care demarcheaza adevarul de minciuna e atat de fina incat pare uneori aproape imperceptibila. Ca “rule of thumb” in schimb nu e ok sa minti. Dar e ok sa spui adevarul ? Pai depinde de persoana ta. Daca nu iti pasa de consecintele pe care le vor avea actiunile tale, respectiv consecintele faptului ca vei spune adevarul, atunci probabil ca da, e ok sa il spui. Fact is, adevarul doare probabil mai tare decat orice palma. Minciuna e comfortabila,e la indemana, lumea se asteapta sa minti fie pt a salva niste aparente, fie pt ca nu se asteapta la adevar. Si chestia asta cu adevarul e ca uneori poate fi atat de socant si/sau incredibil incat ai zice ca e minciuna. In definitiv tot ceea ce denumim adevar este o pura perspectiva a unei persoane viz-a-vis de un fapt/o persoana/o itamplare/etc. Nu exista un adevar absolut, deoarece ar insemna ca nimeni sa nu ia parte la viata, ci pur si simplu sa o observe. La asta adaugam si faptul ca suntem viciati inca din fabricatie prin faptul ca nu suntem perfecti, si oricat am incerca sa nu ne implicam, nu putem. Mereu suntem subiectivi fie cu o parte sau cu o alta, deoarece suntem oameni si suntem sensibili problemelor celorlalti. Nu suntem lipsiti de sentimente cum ar fi compasiunea si/sau interesul, ergo, incercam sa luam decizia corecta. Dar corect pt x poate fi incorect pt y. Si asta pt ca adevarul are mereu fatete direct proportional cu cei care participa la “creearea” lui. Fiecare om are un punct de vedere absolut valid, care nu poate fi discarduit pt ca nu e corect. Daca ar fi sa decidem ce e adevarat, ar trebui sa ne punem in postura fiecaruia si sa intalegem de ce a gandit ce a gandit si de ce a facut ce a facut pt a putea sa urmarim firul sau de adevar. Iar cand chestia asta se intampla frecvent parca nu iti doresti sa devii judecator. Acelasi lucru poate fi spus de conceptul de bine si rau. Sunt relative, la fel ca si adevarul si minciuna. sunt bucati de diamant multi-fatetate care in functie de unghiul din care privim, dezvaluie alte forme geometrice. A putea sa percepem diamantul in totalitatea sa dimensionala, ar insemna sa devenim omni-prezenti, iar acest atribut din pacate nu ne este rezervat. Tot ce putem sa facem este sa mergem in fata, sa ne uitam in stanga si in dreapta si sa incercam asa cum putem sa judecam astfel incat ce facem sa fie echitabil. Totodata, ne-uitand ca personajul principal al imaginii de fond suntem noi, si ca in viata fiecaruia, persoana proprie trebuie sa primeze. Si nu la modul meschin, insa la modul in care renuntam la procesele de constiinta pe care ni le facem ca oamenii din jur ajung la un moment dat collateral damage. De ce ? Pt ca mai devreme sau mai tarziu se intampla. E inevitabil. Si cu ce e mai prejos un parinte care isi aude whatnot din partea copilului de o/un x pe care abia l-ai cunoscut si cu care nu impartasesti atatea. Se intampla. Tot ce poti sa faci e sa nu privesti inapoi cu manie si sa incerci sa faci tot ce poti sa iei parte la ceea ce se intampla in jurul tau, fara regrete, si fara procese de constiinta. E tot ce poti/putem sa facem.